Dezvoltarea istorică a Franței este interesantă pentru trecutul ei turbulent. Lupta oamenilor pentru drepturile lor a dus la revoluții constante și la o schimbare frecventă a puterii. Drept urmare, Franța se poate lăuda că doar istoria sa are cinci republici.
![Image Image](https://images.culturehatti.com/img/kultura-i-obshestvo/92/pochemu-franciyu-nazivayut-pyatoj-respublikoj.jpg)
revoluție
Sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost un moment de cotitură în istorie pentru Franța. Marea Revoluție Franceză, care a început odată cu capturarea cetății Bastille în 1789, a pus bazele dezvoltării republicane a țării.
Revoluția în sine s-a datorat regimului monarhic instabil, care a fost construit pe o serie de compromisuri între guvern și clase individuale. Statul proteja interesele burgheziei și ale grupurilor privilegiate, în timp ce munca țărănească era supraexploatată. Drept urmare, acest lucru a dus la faptul că Franța a început să rămână în urmă în dezvoltarea din alte țări. Intelectualitatea nu a putut să nu remarce acest lucru: în societate existau zvonuri, încrederea în autorități a început să se piardă.
Reformele efectuate de Ludovic al XVI-lea au determinat colapsul sistemului vechi de secole. Revoluția și republicile viitoare au acționat sub sloganul: „Libertate, egalitate, fraternitate”, care a demonstrat clar modul în care poporul a reușit să sufere sub sistemul monarhic.
Republica Franța
Prima republică franceză a fost proclamată în timpul revoluției și a durat oficial 12 ani din 1792 până când Napoleon Bonaparte a ajuns la putere. În acest timp, au fost adoptate trei constituții care au schimbat ordinea și numele autorităților, dar au confirmat decizia Decretului Convenției naționale privind unitarismul statului.
Din 1804, când Bonaparte s-a proclamat împărat, regimul republican s-a transformat rapid într-unul autoritar. Și abia prin 1848 Franța a reușit pentru scurt timp să revină la forma republicană de guvernare. Perioada cuprinsă între 1848 și 1852 este numită „a doua republică” a Franței, al cărui președinte a fost prințul Louis Napoleon Bonaparte, care în cele din urmă a procedat la fel ca unchiul său Napoleon I, proclamându-se împărat.
„Republica a treia” a avut mai mult succes decât cele anterioare și a durat 70 de ani, începând cu 1870. Constituțiile care au fost adoptate în acest timp au ocupat un stat intermediar între monarhie și republică, dar cu toate acestea, în acești ani Franța a intrat în alianța Antantei.
„A patra republică” a luat formă după al doilea război mondial în 1946. Constituția acestei republici s-a caracterizat printr-un sistem parlamentar bine format și o președinție slabă.