Expresia „tăiați-vă pe nas” este folosită în acele cazuri când doresc ca interlocutorul să-și amintească ceva timp îndelungat. Iar partea de excepție a feței nu are absolut nimic de-a face.
Placă comemorativă
În vechime, țăranii nu știau nici scrisoare, nici cont. Și dacă unul i-ar fi cerut celuilalt un împrumut al mai multor pungi de cereale sau făină, nu puteau face note sau întocmesc chitanțe. Și astfel încât să nu existe dispute în calcul, cel care a împrumutat a adus cu el o placă lungă de lemn numită „nas”.
Pe această placă, s-au făcut crestături transversale în funcție de numărul de pungi împrumutate, apoi placa a fost împărțită de sus în jos și fiecare jumătate din stânga cu nituri. Când debitorul a venit să returneze pungile, ambele părți la tranzacție și-au îndoit jumătatea nasului. Dacă crestăturile coincideau și numărul de saci era egal cu numărul de crestături, asta însemna că niciunul dintre țărani nu uitase sau amestecase nimic.
Același obicei a existat și în Europa medievală. În Cehia, de exemplu, în secolele 15-16. păcănele au folosit pe scară largă bastoane speciale - „tăieturi” pe care le-au aplicat, „tăiate” cu urme de cuțit la cantitatea de băuturi băute sau mâncate de vizitatori.
omonimie
Cuvântul „nas” în expresia „toacă-te pe nas” nu înseamnă organul mirosului. Ciudat, înseamnă „placă comemorativă”, „etichetă pentru note”. Numele tabletei în sine, în mod evident, provine de la vechiul verb slav "a purta" - astfel încât nu ar fi folosit niciun fel de la nicks, acest comprimat a trebuit să fie purtat întotdeauna. Și când este indicat să nu uitați sau să confundați nimic, și ei spun: „Taie-l pe nas!”.
În plus, cuvântul „nas” a fost folosit mai devreme în sensul de oferte, mită și, dacă cineva nu ar putea fi de acord cu persoana căreia i-a fost destinat acest nas, acest nefericit cineva, așa cum puteți ghici, a rămas cu acel nas.
Astfel, frazeologia „taie-ți propriul nas” trăiește până în zilele noastre, iar sensul inițial și-a pierdut sensul.
